Ce faci când programul de vizitare al copilului nu mai funcționează? Când poate interveni instanța?

Despărțirile sunt grele. Împărțirea timpului cu copilul după divorț e și mai grea. Iar când nu există înțelegere între părinți sau când relațiile personale sunt sabotate, lucrurile pot aluneca rapid într-un haos emoțional și juridic.

Dar să știi că nu ești singur(ă) și nu trebuie să o iei pe ghicite. Legea prevede clar când și cum se poate stabili, modifica sau limita programul de vizitare. Iar în centrul fiecărei decizii, fie că e luată de părinți, de instanță sau de asistența socială, stă un singur lucru: interesul superior al copilului.

Când părinții nu se înțeleg, instanța intervine

Primul și cel mai frecvent scenariu este acela în care părinții nu reușesc să ajungă la un acord privind contactul cu minorul. Poate nu se pun de acord asupra zilelor, poate unul vrea exclusivitate, sau pur și simplu conflictul post-divorț e prea tensionat.

În acest caz, conform art. 264 Cod civil, instanța va stabili un program de vizită, ținând cont de:

vârsta copilului;
nevoile lui de îngrijire, educare și stabilitate emoțională;
relația afectivă cu părintele nerezident;
comportamentul și implicarea acelui părinte;
orice alt detaliu relevant – de la distanța geografică, până la istoricul de abuz sau refuz.

🔹 Exemplu concret: Dacă un tată solicită program extins, dar n-a mai văzut copilul de un an, instanța poate decide o reintegrare treptată, cu întâlniri scurte, poate chiar supravegheate la început.

Vizitele nu sunt doar pentru părinți

Un aspect adesea uitat este că dreptul la relații personale nu se limitează la părinți. Conform legii, copilul are dreptul să mențină contact și cu:

bunici;
frați și surori;
alte persoane față de care a dezvoltat legături de atașament (ex: un fost partener al părintelui la care a crescut copilul).

Și da, părintele nu are voie să împiedice aceste relații – decât dacă instanța constată că ele pune în pericol dezvoltarea copilului.

Se poate limita sau chiar suspenda programul de vizitare?

Da. Programul de vizită NU e un drept absolut, ci un drept condiționat de interesul superior al copilului. Asta înseamnă că poate fi restrâns, supravegheat sau suspendat în anumite situații:

1. Comportament abuziv sau violent

Dacă părintele are un istoric de violență (fizică, psihică sau verbală), instanța poate:

impune vizite într-un cadru supravegheat;
limita complet contactul temporar;
solicita evaluare psihologică.

2. Probleme de sănătate mintală, consum de alcool sau droguri

Dacă părintele consumă substanțe sau are dezechilibre psihice netratate, vizitele pot fi:

interzise temporar;
permise doar cu condiții stricte;
supuse unor garanții (ex: testare toxicologică).

3. Alienare parentală sau manipulare

Dacă un părinte influențează copilul împotriva celuilalt, instanța poate:

restrânge contactul cu părintele manipulativ;
solicita consiliere psihologică pentru copil și părinți;
restabili legătura cu părintele înstrăinat, progresiv.

Ce se întâmplă când programul stabilit NU este respectat?

Foarte simplu spus: dacă părintele la care locuiește copilul refuză vizitele sau le sabotează, pot interveni:

1. Autoritățile sociale

Poți solicita monitorizarea relației personale prin serviciul public de asistență socială, pentru o perioadă de până la 6 luni.

2. Instanța

Conform art. 906 Cod de Procedură Civilă, părintele care refuză executarea programului poate fi:

sancționat cu penalități între 100 și 1.000 lei pe zi de întârziere;
obligat la plata unei sume fixe după 3 luni de refuz constant.

De reținut: aceste penalități pot fi cerute de părintele „creditor” direct la instanța de executare.

Protecție și din partea legii penale

Art. 379 Cod Penal prevede că:

„Reţinerea minorului fără acordul părintelui căruia i-a fost încredințat copilul sau împiedicarea repetată a legăturilor personale” se sancționează cu închisoare de la 1 la 3 luni sau amendă.

Este o formă clară de protecție pentru părinții care sunt excluși abuziv din viața copilului.

Ce alte măsuri poate dispune instanța?

Legea 272/2004, la articolele 19 și 20, permite instanței să impună:

amenzi pe zi de întârziere;
depunerea unei garanții (ex: bani, obiecte de valoare) în schimbul preluării copilului;
reținerea pașaportului pe durata vizitei;
organizarea vizitelor în locuri neutre sau protejate.

Toate aceste măsuri sunt gândite pentru a proteja copilul, nu pentru a-l pedepsi pe părinte.

Concluzie: Nu există drept de vizită absolut, ci drept condiționat de protejarea copilului

Programul de vizitare nu e despre „a avea drepturi”, ci despre a respecta copilul – emoțional, fizic, psihologic. Dacă un părinte sabotează relația, dacă e periculos, absent sau instabil, legea permite limitarea contactului. Iar dacă un părinte este exclus pe nedrept, există instrumente juridice clare pentru a restabili relația.

Dacă ești într-o astfel de situație – că e vorba de stabilire, modificare sau executare – nu lăsa lucrurile să scape de sub control. Cere ajutor specializat, ne poti contacta prin metodele expuse pe site.